Siroaie curg rauri din lacuri intunecate,
O lebada ferecata in lanturi de pamant
Isi canta neputinta ridicandu-si aripile spre cer...
Ceata-n priviri si zvacnet in piept coboara,
Cuvinte taioase aruncate in graba
Intind tentacule perverse spre suflet...
Frunze uscate ratacite pe trotuar
Isi cauta refugiul pe brate de vant.
4 comentarii:
Dar până la urmă a ajutat-o cineva să iasă din lanţurile de pământ?
Versurile sunt frumoase. Au un ritm sacadat, cum avea Nichita Stănescu unele poezii...
Nu inca, acum isi canta neputinta, si oricum nu ar accepta vreun ajutor (sau poate singurul ajutor ce l-ar accepta ar fi sa fie ascultata), e ceva ce trebuie sa reuseasca singura. Multumesc mult de aprecieri, ma onoreaza comparatia desi sunt departe de a fi demna de ea.
Trist sa vezi lebada inca incatusata,timpul na vrut sa-i elibereze destinul... din pacate se ridica putin la cer si cand crezi ca'i este bine ,o regasesti iar la pamant ...
Și totuși viața e mai mult decât atât. Există și jumătăți pline de pahar; momentul de acum și de aici este un cadou inestimabil, tocmai de aceea în engleză este sinonim...( prezent=present, cadou=present)
Trimiteți un comentariu