Imi canta stelele pe prispa,
O galaxie pare ca imi striga,
Sa nu-ncetez sa mai fiu eu.
Si vantu-mi suiera-n ureche,
Sa-mi port povara pana sus,
O, luna, ce imi stai de veghe,
Asculta-mi tot ce am de spus.
Sa fiu izvor as vrea, de bucurie,
Oceanul sa ma poarte-n zari,
Si toate raurile sa ma stie,
Ca sunt si azi cum am fost ieri.
O zana din povesti sa fiu,
De veghe-n somnul de copil,
Cu-a mea bagheta sa inviu,
Un unicorn cazut docil.
Si poarta-nalta pana-n cer,
Coloane de mister sa strajuiasca,
Sa port indata in eter,
Pe cei ce vor ca sa iubeasca.
Si toate sunt in alta lume,
Izvor zglobiu, zana si poarta,
E-o lume-albastra fara nume,
In care zborul este arta.



6 comentarii:
Da, doua idei de laudă pentru Dvs:
1. Versurile nu obosesc mintea...
2. Fotografia aţi rupt-o din poezie...
Şi, acum, un reproş: mie îmi place să citesc mai mult, dpv cantitativ,...lucruri scrise de oameni care se pricep...
Nu-i aşa că poezia Dvs are mai multe strofe? :)
Atat am nascocit in umbra lunii,
Cand vorbe imi pluteau pe frunte,
Si-am lunecat in bratele visarii,
Gandind la curcubeul de cuvinte...
Promit o completare in curand :)
Gratitudine!
Done.
imi place faptul ca blogul dvs. este foarte ingrijit, putina ambitie creeaza minuni. felicitarile mele!
@Bogdan: Multumesc :)
Trimiteți un comentariu