Stau pe aceeasi piatra alba
perfect rotunda
pe care civilizatii misterioase
sau poate doar timpul
au scrijelit acum mii de ani lumina
un semn doveditor de trecere
chircita zdrobindu-mi sanii cu genunchii
incerc sa-mi mentin echilibrul
fara sa ma rostogolesc
cu tot cu roca alba grea si neteda
de parca ar fi fost o bucata din luna
pe care a slefuit-o lumina anilor lumina
privesc spre orizont
si acolo te zaresc cum stai chircit
pe piatra ta perfect patrata
si insemnata cu aceleasi simboluri misterioase
genunchii ce-ti apasa pieptul
iti par atat de ascutiti
de parca ar fi pumnale
sfredelind in tristeti adanci
ne privim prin imensul pustiu
si bratele ni se alungesc
peste desert si peste veacuri
pana la imbratisarea datatoare de viata
au rasarit atunci vlastari de tei inmiresmati
si fire verzi plapande de flori nestiute
ce poarta seminte ale cresterii
pe dinauntru ca niste pasari cu aripi interioare...
Oamenilor,va rog, nu aruncati cu pietre
ele pot fi puncte de sprijin pentru devenirea fiintei...
3 comentarii:
Cu pietre nu, dar cu flori este permis...că nu vă supăra!
Ce poezie frumoasă. Selectez câteva versuri înainte de a te felicita:
"ne privim prin imensul pustiu
si bratele ni se alungesc
peste desert si peste veacuri
pana la imbratisarea datatoare de viata
au rasarit atunci vlastari de tei inmiresmati
si fire verzi plapande de flori nestiute
ce poarta seminte ale cresterii"...
Felicitări, o zi bună să ai!
@Catalin: si daca ma supara vreodata ceva, imi trece repede
@Cristian: Multumesc mult, Cristian.Faptul ca ti-a placut nu poate decat sa ma bucure tare...O zi frumoasa pe bratele cu roua fericirii ce le intinde iubita ta!
Trimiteți un comentariu