Ratacita in mine

Imi iau cana de cafea, deschid laptopul si incep sa survolez internetul. Citesc diverse stiri, ma plictisesc, trec la bloguri. Buuun. Aici imi place, citesc din blog in blog si parca mi-am pierdut identitatea undeva intre cele cateva bloguri ce le urmaresc. Ciudat sentiment... ma gandesc ca blogurile astea sunt niste jurnale in care fiecare isi noteaza chestii importante, sau doar isi defuleaza diverse frustrari. Sau isi imagineaza...Tin minte ca atunci cand eram mica jurnalele erau secrete. Ce emotie puternica aveai sa pui mana pe jurnalul cuiva fie ca l-ai obtinut fara acordul proprietarului, fie ca cea mai buna prietena ti l-a inmanat sub juramant secret. Eram mai pudici acum vreo 20 de ani, asa-i? Acum parca toti vrem sa ne afirmam, parca vrem sa ne justificam existenta, sa ne convingem ca traim frumos, sau trist, sau cu umor, sau critic..., sa ne inscriptionam amintirile pe-un server de teama uitarii. Si poate ca nu de memoria noastra slaba ne e teama, ci de a nu fi uitati. Dar eu ma bucur de blogosfera caci pot fura clipe din viata altcuiva si sa le traiesc in imaginar ca si cum ar fi ale mele. E asa savuros sa te ascunzi dupa un monitor si sa patrunzi in intimitatea altcuiva (intimitate in ghilimele caci odata ce ai scris pe blog te-ai dezgolit in fata celorlalti cu buna stiinta si acceptare). Apoi ... tot furand clipele altora, si tot traind prin altii constati ca de fapt viata ta e insipida, si incepi sa iti doresti altceva, sa te trezesti din amortire, sa-ti iei destinul in piept, si sa risti sa devii alt om.