No Subject

De ce imi strivesti zambetul cu ochii tai goi? De ce ma arunci in prapastia dintre noi? De ce-mi torni in ureche scrasnetul disperarii tale de a nu fi...? Ai ars podul catre turnul meu de veghe, in speranta ca nu mai pot ajunge sus, dar nu te-ai gandit ca o sa-mi creasca aripi, asa ca sa-ti confirm ce ai citit odata intr-o revista din sala de asteptare : "functia creeaza organul". Ai ras tamp cand ai citit si-ai zis c-un ton sec ca a sosit vremea sa-mi creasca aripi la cat sunt de aeriana, nu de alta dar sa nu cad de-acolo din nori. Nu as fi crezut niciodata ca poti avea si intentii bune chiar daca imbracate in ironie. Si totusi...tu te-ai gandit vreodata ca poate intr--o noapte cetoasa, cautand cu privirea spre turnul meu de unde palpaia o lumanare aproape topita, aveau sa-mi creasca aripi? Nu, nu-ti ordona bocancii peste pleoapele mele, noroiul nu ma impiedica sa-mi ridic privirea. Da, mi-au crescut aripi, pentru ca ochii mei nu se mai scalda in tarana, de atunci, cand cu batai timide din genele arcuite am inceput sa privesc cu coltul ochiului intai, apoi am desfacut pleoapele si lumina mi-a inundat venele...